„Diamantul Păcii”, unul dintre cele mai mari din lume, vândut la licitație pentru o sumă colosală

„Diamantul Păcii, unul dintre cele mai mari din lume, vândut la licitație pentru o sumă colosală
Publicat: 05/12/2017, 10:30
Actualizat: 25/03/2019, 20:46

Piatra prețioasă de 709 carate, numită „Peace Diamond” („Diamantul Păcii”, n.r.), a fost scoasă la vânzare de guvernul din Sierra Leone, țară în care a fost descoperită, și cumpărată de bijutierul britanic Laurence Graff, a declarat Martin Rapaport, președintele Rapaport Group, o rețea de companii de diamante care a coordonat licitația.

„Sută la sută din valoarea acestui diamant, din valoarea de licitație a acestui diamant, va reveni guvernului și poporului statului Sierra Leone. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva”, a spus Rapaport.

Diamantul a fost descoperit în luna martie, în Kono, o regiune din estul statului Sierra Leone, de un preot creștin, care l-a oferit guvernului pentru a se ocupa de licitație.

Aceasta a fost a doua oară când guvernul a încercat să vândă diamantul, după ce inițial a respins o ofertă mai mare, de 7,8 milioane de dolari, în luna mai.

Organizația Națiunilor Unite a ridicat un embargo privind exporturile de diamante din Sierra Leone în 2003, dar sectorul de activitate, care se ridică la o valoare de 113 milioane de dolari, este afectat de contrabandă.

Diamantele au „alimentat” în Sierra Leone un război civil care a durat zece ani și s-a încheiat în 2002, în timpul căruia rebelii au forțat civili să lucreze în mine, iar din câștiguri au cumpărat arme. Astfel a apărut expresia „diamante însângerate”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cum a afectat seceta culturile din România?